Si scioglie a sciuma di u mar d’amore
E lascia ind’a rena striccie di vita
Quant’ind’a timpesta tempi d’abbunita.
Fughjita a nave, u fiatu si more.

Attempu si porta un aspru sicretu
Cusi foscu da diavulu cuntentà
Bellu luntanu da a funa lentà
E d’apre u cor’ di l’alma u lucchettu.

Tal’Venere Elisa da a marea
Rinasce ; è supraneghja u riflussu
Sola vestuta di a prima livrea

Chieta, avvinta di vuluttà è lussu.
U sangu’in pettu batt’un dolce rimore
Mentre chi rivene a sciuma d’amore

*D’après le roman de MP Panzani

Paulu Verlaine

Bughjosu è increspatu cume un uchjettu viulinu
Rispira umilmentu guattu à mezu à u marmuzzu
Umidu sempre di l’amore chi seguita a dolce fughjina
Di e cule bianche è fine à u core di u sò orlu.

Filamenti simuli à lacrime di latte
hanu pientu sottu à u ventu crudele chi i rispinghje
À traversu picculi grumi di marma russiccia
Pè andassine à perde induve i chjamava a penta

U mò Sognu s’abbuccò spessu à a sò ventosa
A mò alma di u coïtu materiale gelosa
Ne fece a sò lacrimatogha rossa è u sò nidu di singhjozzi

Ghjè l’aliva spasimata è a pifana allisciata
Ghjè a canna induve scende a celesta pralina
Canaan feminile in’è l’umori rinchjosu

Albert Merat

Traduzione GC 5 di maghju 2012

U ghjornu ch’ò principiu di scrive (u 5 di settembre 1939) un hè micca una cuincidenza. Principiu di colpa à l’eventi, ma un hè micca pè parlane. Scrivu ‘ste note, incapace d’altre cose. Oramai mi devu lascià andà à muvimenti di libertà, di capricci. A l’impruvisu, hè ghjuntu per me l’ora di parlà senza ambachi.

M’hè impussibule di leghje. A u minimu a maiò parte di i libri. Un ne aghju laziu. Un eccessu di travagliu mi stancheghja. Ne aghju i narbi rotti. Sciumbru assai. Mi sentu fidatu à a vita quandu manghju è beiu ciò che mi piace.  A vita hè sempre un incantu, una manghjata, una festa : sognu uppressivu, inintelligibule, arricchitu eppuru da una seduzzione di quale eiu ghjocu. U sintimu di a furtuna mi dumanda d’esse à pettu à una sorte difficiule. Un sarebbe micca furtuna s’ella un fusse un incuntestevule scimesca.

Aghju principiatu à leghje, rittu ‘n’è un trenu pienu à tappu, u “Livre des visions” d’Anghjula da Foligno.

Ricupìu, senza sapè dì à quale puntu aghju brusgiatu : u velu quì si strappa, sortu di a nebbia induve si dibatte a mio imputenza. U Sipiritu Santu parlà à a Santa : “t’aghju à parlà durante tuttu u viaghju : a mò parola un sarà micca tagliata è ti disfidu di ascultane un’ altra, perchè t’aghju liatu è un ti cappiaraghju che tu un sia rivenuta quì una seconda volta, e ancu, un ti cappiaraghju solu che rilativamente à ‘sta gioia d’oghje ; ma di quantu à u restu, mai, mai, se tu mi teni caru.” Ciò chi seguita sprime un amore cusi ardente ch’un suppliziu pare u legnu chi cunvene à ‘sta brustasgia. Vivu cume un porcu à l’ochji di i cristiani senza fermami à ‘st’idea buffa ; di ciò ch’ò mi sentu praticamente alteratu, ghjè di brusgià : soffru di un brusgìà à toccu meiu à u puntu d’avvicinà a morte fin tantu di rispiralla cume u soffiu di un essere caru.

Tuttu accade ind’una penombra ardente, suttilmente privata di sensi. U male di quale a terra hè a preda mi pare inagguantevule : qualcosa di silenziosu, di sfughjevule, chi esaspera è esalta.

(altro…)

Voghju sparte cu voi u piacè ch’aghju avutu ‘sta fin di simana à traduce una puesia suttile, dilicata, feminile, agresta è prufondamente corsa.
‘Sta puesia scritta da un’amica capicursina Anghula Paoli, l’aghju chjappa ‘nant’à a rivista “Terres de Femmes“. ‘Sta rivista mette in luce (in lucciula) testi rari, belli, scelti apposta, da un gustu, quellu d’Anghjula, sempre giustu pè sbuscà pezzi incantevuli di lochi induve, noi altri, un savemu mancu mette l’ochji. E, à mezzu, ci sò i soi, i testi, cume chjarasge chi compienu u nostru pranzu spirituale.

sfila groppa attundata sapavanti  fiancheghja a muretta

Ph., G.AdC

ne i pini l’ambata
vugheghja à u sole
si ne ghjoca di a vampatella di l’auturnu
immobile attesa né a luce vellata

fucile in spalla cacciadori appustati
i cignali hanu sbaccaghjatu tuttu
terra pesta è stravolta

animali appiattati
ne u silenziu
solu u muscheghju

dicenu pocu l’omi
sguardi bughjosi induve nulla s’avvede

seguitu a striccia d’una furmicula
– muta d’un altru silenziu –
viaghja dirittu dirittu
mancu impaghjata
da a pula che inalza
di punta à a so mendibula
sò a mastarucula
chi sfila a sò strada
à tavuletta
senza ebbrezza

cumu s’avviessi
cu un tale cantellu davant’à l’ochji

[magaru ? ma chi possu sapè ?
i sò ochji lenticulari
sò pruvisti di lente d’ingrandimentu
articulate è mobile]

cumu distinguissi
a sò strada tra e mille strade
aperte

sfila groppa attundata
capavanti
fiancheghja a muretta
cunturneghja i ciuffi di murze
e macchje di patelli
e di schizzetti
null’ esitazione

furmicula falciadora
perche cercà cusì luntanu
a pruvista che t’hai
a manu di u tò purtellu

eccu induve si rende
capavanti
sta crepa di muretta grisgia
Induve s’affaccendanu
mille tercane
di a sò parentella

pula tesa
capavanti
sprimurata
di l’Universu
s’infila
sparisce

a seguitu da u core leghju
in minghjula furmicula spechju
e quistione chi mi stuzzicanu
eppuru chi savessi ella
di a finalità di a vita
nulla chi li sussuressi
che Falcina l’aspetterebbe
à a torta di a strada

hè falsu di dì ch’ella viaghja
capavanti ella trafurcineghja
senza lagni voga a piccule avvincule
incavalcheghja e fruscule secche senz’imbattu
astuta mastarucula ostinata chi vucatonda
a rasu di u disertu petricosu di a strada

pudè seguità a lillipuziana tuttu u tempu che dura u sò percorsu infiachevule
mi lasciu begulà da u ventu lembu di vestitu alzatu à i ghjinochji
auistione senza risposte di l’allusinghi tepidi chi burdeghjanu ‘nant’à a mo pella
i mò ochji di ciucci à mò voce zitellina – dice – pè parlali di a furmicula
di e sò vogulere effimere

magaru bisogna à ritruvà in sè a zitellina chi dorme

un alisu malvu rusulatu pesa à sò asta
di sopra a u ripale
immobile attesa né a luce vellata

Anghjula Paoli (Traduzione G. Capirossi)

Bjork

Sò una funtana di sangue
Ne a forma di una giuvanotta
Si l’acellu nantu u bordu
Ipnutizatu da u macinellu

Beii me,fami sente vera
Ciuttà u tò bizzicu ne u ruscellettu
Ghjocu, Ghjuchemu, Ghjè a vita
L’amore hè una strada a dui sensi di sognu

Lasciami avà, ma rivene ‘sta sera
A marea ti fara vede a strada
Se tu ti scordi di u mo nome
Starei sviatu
Cume un pesciucane
Trappulatu ne una cala

So una strada di bruste
Brusgiandu sottu a i tò pedi
Si quellu chi marchja nantu à me
Sò u tò carrughju a sensu unicu

Sò un sussuru ne l’aqua
Un sicretu per tè da sente
Si quellu chi maturisci luntanu
Quandu ti attraiu vicinu

Lasciami avà, ma rivene ‘sta sera
A marea ti fara vede a strada
Se tu ti scordi di u mo nome
Starei sviatu
Cume un pesciucane
Trappulatu ne una cala

Sò un arburu chi face cresce i cori
Unu per ognunu che tu pigliì
Tu si a manu di l’intrusu
Eiu sò u ramu che tu rompi

Parollle : Sigurjón Birgir Sigurðsson
Musica : Bjork

4250_1133268660945_1504156117_30319596_5539083_n

L’omu fughje
tutt’attraversu
piglia a girata
Corre l’omu
I fari d’una vittura
In faccia pallida
l’accecanu

Corre à fiatu persu
Ma un si ferma
L’omu curagiu
Madre di virtù
Cum’un fanale
Bughjosu luce
A cant’à MonteCristu
Si fermarebbe l’omu
Chi subitu rughje
Indè a machja zeppa

Salvaticu rimore
li guasta u core
A l’omu chi
A tronca collu
corre per rispinghje
L’amore

Terribule sintimu
Cume una malatia
Spargugliata in cari
Ognilochi
D’induvé sparita
Hè a vita

A u mo babbu….

Mani carche, è spini attundulati,
E sò faccie annegrite da u sole
Sò fasciate ne falzuletti bagnati
di sudore ; tutti patenu u dole

di a vita, pè stantà un pane neru,
di povari zappaghjoli peccatori.
Quandu passa un bellu cavalieru
Un capu moru pesa dui chjarori

Dui raggi, duie lucciule turchine
chi li trapassanu d’un colpu u core.
S’ell’avessi vistu in terra à Vergine
Un a’rebbe ‘utu più gran batticore.

Trasalta, da l’amore tuttu culpitu
Tirà e retine è ferm’ u cavallu.
Aggrappa a zucca, un zanu guarnitu
‘pò d’un saltu, lascia u sò pedestallu.

U capu dilettu s’era inchjinatu.
In brama di buscà a bella avvista
Ammezu i neri scurzali lampatu
Gira e cerca di u visu a pista

Quandu adossu li cascanu tutti quelli
pè rompili l’ossi, è truncali u collu
indiavulati, mazz’in man’ è cultelli
L’appezzanu è u portan’ in carrollu