Una volta, ‘nné una legnameria, hè stalbatu un insolita assemblea : l’arnese di u bancalaru era adunitu a u cumpletu pè pruvà à cuncurdà e so disferenze.

U martellu avia a presidenza, ma l’assemblea li cherse subitu di sorte per colpa chi facia troppu rimore e ch’un pudia ferma si di martellà. U martellu accettò di piega si a ‘sta censura sottu a cundizione che u tornavita fubbe messu fora anch’ellu. Dicia che c’era bisognu di dà li una mansa di giri prima ch’ellu servissi à qualcosa.

U tornavita cascò d’accunsentu se a carta smerigliu fussi mandata fora anch’ella. Li rinfacciava d’esse raspiosa è di truva sempre mezzu di strufina si cu l’altri.

A carta smerigliu farebbe à a cundizione espressa che u metru nastru sia spulsatu perchè passava u so tempu à misurà li altri à u sò parè chi u dava sempre cume l’unicu à esse perfettu.

Quandu, a l’impruvisu, rientrò u bancalaru… Si misse subitu u scurzale e principiò à travaglià. S’infuriò cu u martellu, a carta smerigliu, u metru nastru e u tornavita. A a fine, u legnu primaticciu è raspiosu diventò una bella scacchera.

Ma, subitu dopu chi u bancalaru si n’andò, l’assemblea ripigliò e sò deliberazione.