Una volta, pisava ad Anghjulu Santu a solitudine. Di pò a morte di a moglie, pocu a pocu avia persu l’appititu, tutte e sere si lagnava solu davanti alla televisiò, un pudia più sta cusì.
Marcantone u vicinu, bellu cunsigliere, li dice: “Pigliati un cane !”.
Ma i cani un so micca omi, ed ellu vulia un cumpagnu capace di cacciali di u capu u malpenseru.
Marcantone u vicinu, bellu cunsigliere, li dice: “Pigliati una scimia !”.
Dettu, fattu. U lindumane, piglia a vittura pustale pè Bastia, e s’affaca indè a buttega di u mercante d’animali.
In fondu allu magazinu t’avia una scimia maligna cume una volpa, facia segni cu i so ditti cume s’ellu vulia parlà. Un li mancava che a parola.
“O Patrò, quantu ‘jè sta scimiaccia qui ?”
U patrone passa darretu, fideghja l’animale e risponde :”Quessa Um, mille euri !”
Anghjulu Santu manca a perde u soffiu. “Cume ? Tuttu que pè un animalucciu cusì ?”
“Eh pensate, quessu scrive e risponde allu telefonu, mille euri hè u prezzu minimu”.
Dilusu, Anghjulu Santu pone l’ochji annanta una scimia accantu, chi paria menu simpatica e dumanda :. “E quessa custì quantu ‘jè ?”.
U patrone fideghja l’animale e risponde :”Quessa, Um, dece mila euri !”
Anghjulu Santu si sente bolle u capu. “Cumu ? E chi face quessa ?”
“Ah quessa, prugrammeghja l’urdinatori.” risponde u patrone.
Anghjulu Santu s’avvicina di l’ultima scimia, a più goffa, e dumanda : “E quessa v’allora ?”

U patrone u fideghja e dichjara : “Questa qui, centu mila!”
Anghjulu Santu ingola di traversu : “E chi face di straordinariu ?”
U patrone risponde : “Ella un face nunda, ma ghjè a sceffu! “