A tavulinu, l’omu empie una cuchjarina di materia bruna granulosa, ne piglia una criarella di puntu à e labbre è a pista cu dillicatezza tra a lingua è u palaticu, prufittendu à u massimu di l’aromi. Posta di culandi, a so moglie un perde un ochju di u spettaculu, mentre ch’ella gusta anch’ella u squisitu cibu.

« Chi furtuna aghju avutu di busca ´st´ettugramma di terricciu ! Un senti cum´hè sempre pienu di vita ? Ci cambia di tutte ´ste polvere è pillule chi ci hanu fattu perde u gustu di e vere cose. » Dice l’omu.

« Ié, ma à chi prezzu, o caru ! Ancu di grazia che avemu tutti à dui una bella situazione ! Un hè micca u casu di tutta a ghjente ! »

« Cara, ci vole à prufittà di e cose mentre ch´elle si prisentanu ! Un hai vistu cio ch´ellu s’hè passatu ´st´ultimi anni ? Di seguita à a sparizione di l’abe, pocu a pocu assai piante sò smarite è di seguita assai animali. Chi s’ha da passà dumani ? »

« Un mi ne parlà, chi ne sò malata ! A saparesti puru tu chi stemu à fiancu dapò trent´anni ! A natura salvatica m’he sempre piacciuta, zitella, un mi fermava di spassighja ind’a machja. Riturnava in casa e mani piene di pece di muchju, è mamma mi mughjava adossu – O chi catastrofa ! – dicia sempre.»

« Cume tu dici, in trent’anni tutt’hè smaritu ! Per mè, u peghju, fubbe a cullata di timperatura ! Passatu quaranta cinque, eiu, fora un possu tene, aghju bisognu di a climatisazione. Ti rendi contu quantu tempu sò statu senza mette u nasu fora ? Ti possu dì ch’eiu ava sò cuntentu, possu sorte quand’ella mi piace, è ‘sta vinti-cinquina a mi supportu bè ! »

A dona li risponde : « Un sogu cume tu faci, chi eiu ‘stu quatramu, un lu possu più vede ! »

U coppiu vestutu di biancu ghjè attavulinatu in sala. I muri sò di spechju, si ponu cambià in screni di televisiò. Per avà, tuttu hè chietu, l’omu è a dona manghjanu è discutanu. Di cantu à elli sò posti dui elmi bianchi.

L’omu ripiglia : « Di tutta manera, un pudemu più andà in daretu ! Eppò, mi parli di a natura, ma què ghjè una cacciata di burghesa ! A i tò tempi, o cara, natura ne fermava pocu, e quellu chi tenia qualchi ettari di terreni, u si giardinava, un lu guastava micca in machja !»

« Un criticà u mò babbu, indeh ! Mi tenia caru, l’avia fattu apposta per mè ! Aviamu i mezzi ! Cume t’hai dettu ci vole prufitta di e cose quand’elle si prisentanu ! Altrimenti, un avarebbi micca cunnisciutu a natura fora di a televisiò !»
L’omu li lampa : « Saresti stata cume noi tutti ! Un capiscu micca che tu sia cusi sintimentale, sopratuttu chi amichi, quà là in Corsica, un n’hai mai avutu, chi fubbenu ubligati di stà in cità pè stantà un pane caru di più in più ! I t’amichi sò quelli che t’hai coltu quandu t’hai viaghjatu à u strangeru pè fà e tò studie. Eppò, di quelli di a tò zitellina, parechji devenu esse morti ! Di quelli chi un hanu pussutu parte, avarebbenu succumbutu à a timperatura à e malatie equaturiale. Un aghju bisognu d’arricurdatti chi simu belli furtunati !»

« Tu dici cusì ! Ma uni pochi sò restati, ancu s’elli sò ubligati di campà sottu terra, chi fora un resta che rena è petre. Pensanu chi ‘sta terra ghjè soia, è sò impegnati à seguità à sò sorte pè u bonu è u peghju. Per quessa, sò degnu di u nostru rispettu è di a nostra ammirazione.»

« Se tu voli. Ma un mandanu più i zitelli à scola ! Parlanu una lingua ch’un si capisce ! Ne intendi un’ acca tu, à ‘stu cors’ingles’chinese ? E dicu « cors’ », pè esse bravu, ma un ha più nunda à vede cu u corsu ch’o cunniscimu ! Che ne pensi tu di « Guddu Paghju » pè avvedeci, ti pare corsu ? E un ti parlu di « Nirau » pè bonghjornu ! Cumu a chjamaresti tu ‘sta cummedia ? »

« Tu un fai che criticà ! A l’epica di i nostri parenti, quandu noi pensavamu ch’ellu si pudia sempre da capu à a situazione, so i mei chi si sò impegnati è ch’hanu cundottu à lotta pè salva à Natura. »
« Ié ! Di sicuru, avianu pigliatu u partitu di l’accasati, quelli chi vulianu priserva u valore di e so priuprietà mentre che l’altri duvianu chità i sò campi, e sò stalle, pè diventa omi di pulizia, servanti, ò accumpagnatori di turisti. Vulianu fà piantà a polluzione è per quessa vulianu mette fora l’agricultori è i pesticidi, l’usine, ancu e vitture e vulianu caccià ! Turisimu di alta classa, dicianu ! Cume s’elli un fussinu culpevule anch’elli ! Pè fa i sò casamenti hanu cacciatu tutti l’arbruri di e piane. I terreni di l’agricultori, i vulianu per elli ! Dopu, so seguitate l’inundazione ogni volte ch’ellu piuvia ! Pensa, un c’eranu più una radica d’arbruru pè ritene a terra è l’acqua ! Eppo quanti sò morti pigliati da cacciate di terra ? Pensi, arbruri un ne restava che ind’u Parcu Rughjunale chi facianu pro à i turisti ! Un mi parla di i to parenti !»
A dona di risponde : « Postu che tu parli cusì bè, dì ciò ch’hanu fattu i toi pè da capu à a situazione ? Sò partuti ! Hanu fuggitu. »

« Innò, quante volte a t’aghju spiegata ! Sò andati à u strangeru pè travaglia ‘nant’à a ricuperazione di a ramasuglia… Si sò impegnati pè a cullettività mundiale… Ma in Corsica, quelli che un ci campanu un valenu nunda. »
A dona li lampa : « Un hè micca quessa, o caru, a colpa ghjé ch’hanu vendutu a terra ! »
« Ié, è allora, dapò quandu ci vole esse pruprietariu terraneu pè esistà ind’una dimucrazia muderna ? Què ghjè un riflessu di feudale ! Cu i soldi, i mo parenti hanu compru parte di emprese pè sviluppà l’attività economica. Quessa un vale, di contu à te ? »

A dona risponde : « Chi diciarei ! A u cuntrariu, i corsi vulianu aduprà u dirittu di a terra micca quellu di u sangue. Un cercà altri raggiò ! I tò parenti hanu vendutu a terra ! Eiu un vecu che què ! »
« Garda induve ne simu oghje ! Corci che no simu ! A terra un conta micca, sole valenu l’idee chi restanu in capi di l’omi ! »

A dona un si ne lascia cunta. « L’idee senza terra un podenu andà luntanu, pocu à pocu si scioglienu indè altri pensà. Ghjè per quessa che l’ebrei hanu luttatu cusì ardimente pè a terra prumessa ! Senza terra un populu ghjè in gran periculu ! »

A mumenti, u coppiu pare saziatu, prontu di compie a sò cena. Allora, u tavulinu smarisce ind’u pianu mentre che un canapé si piazza di per ellu di pettu à i spechji. E sedie si movenu sole e portanu l’omu è a dona fin’à u canapé ch’elli si accumudessinu nant’à i cuscini. Tutt’hè biancu, eccettu i spechji chi s’incedenu.

« O cara, se tu voli, e ora di fideghja una cria u filmettu, prima di vultà à a nostra vita ! »

« Ié ! Un bellu piacè mi faci di fammi ripensa una volta à l’annu à a Corsica di i tempi ! »

« Anc’à me ‘stu mumentu rallegra ! Avà che l’umanità ghjè ubligata di vive à i poli, un basta d’avé criatu un carrughju « Corsica » è che uni pochi purfiglioli di antichi corsi ci campessinu ! Bisogna à tene vivu u sò ricordu, ch’altrimenti s’ha da scioglie ind’u spaziu tempu ! Avemu avutu a furtuna di studia à s’antica lingua, è di parlalla una cria una volta à l’annu ! Què rende u ricordu veramente veru ! Pè sparte à fondu u filmettu, ti prupongu di rimette i nostri elmi telepatichi, è d’un perde tempu cu ‘ste vechje manere linguistiche, fin tantu à quist’annu che vene, ben intesu ! »

U coppiu si cala ind’u canapé mentre che principià un filmu in quatru dimensione chi face vede u Parcu Rughjunale corsu di i tempi cu animali smariti : cervi, muvre, capre, volpe,…