Invitazione di Corsedurable.org

Tuttu in Corsica un ha micca principiatu cu Pasquale Paoli. Digià sottu à a suprana genuvese, a parte maiò di a pupulazione corsa campava di una agricultura di sussistenza fatta di pasturalismu, di cultura di granu pè fà u pane, è di parrechje è diverse attività, allevu di porchi, giardini è tant’altre… Scudi un ci n’era, qualchi biglietti esciuti di a vendita di furmagli in cità, pè cumprà furnimenti è pannamenti, à pezzi è à bucconi. U restu di e pruviste si tuccava à barattera. L’altra parte, i pruprietari è l’affittuari, rializavanu a produzione ecunumica corsa chi si espurtava, è chi rappurtava uni pochi soldi à l’Isula. D’altrò, ‘sti nutabili è nobili impiegavanu assai ghjurnalieri à e raccolte ò à i travagli fastidiosi è, di ‘sta manera, li davanu mezzu à u populu di piglià qualchi denari di più, è à quelli ch’un avianu un pezzu di terrenu pè campà, li pagavanu u sò stanta pane in natura.

A rivoluzione corsa hè stata u fattu da ‘st’élita di pruprietari, pupulani ò nobili, è di i sò affittuari chi pagavanu u principale di l’impositu pisendu allora nant’à a Corsica. Se a populazione paisana smisciulava pocu in paragone, ghjera impaurita da u fiscu genuvese chi tuccava à ciò chi avia di menu è chi li custava di più à piglià, i soldi. Hè bastatu di scuzzulà u mandile rossu di Cardone, pè mette tutta ‘sta povera ghjente in ballu. Un c’hè bisognu di rammintà chi ghjera una falza nutizia spapersa da i nutabili è i nobili, Paoli babbu in prima.

A scunfitta di Ponte Novu ha uffertu à Corsica à Luigi u XVtu. Fubbe l’ora di vede se a Francia pudia fà megliu chi i genuvesi pè sviluppà l’ecunumia corsa. Cìò chi si deve capisce prima, ghjè chi, à st’epica, pè sviluppassi, l’agricultura ripusava nant’à a forza umana, in Francia fubbe meccanizata à a fine du u XIXsimu. D’altrò, à a listessa epica, quelli chi un avianu terrenu, ancu s’elli travagliavanu, eranu poveri, temianu u lindumane, è magaru s’elli cascavanu malati, ghjéra una catastrofa. A u cuntrariu, u paisanu che avia u so terrenucciu, cu qualchi animali, s’ellu stalbava una disgrazia, si pudia vende un animale, ò à u peghju, un pezzu di terrenu. ‘Stu cuntestu suciale spiega che assai corsi, à chi un era tuccatu nunda di famiglia, si so spatriati pè ingaggiassi indè l’armate taliane o francese. Un hanu mai avutu primura di raghjunghje u pruletariatu agriculu di i ghjurnalieri.

A scienza di u XVIIIsimu purtò u prugressu ancu indè l’agricultura. E nove pratiche venute d’Inghilterra, ripusavanu nant’à a monocultura di roba, di altu valore, dumandata à l’espurtazione. Pè aumentà à rendita di a terra, I nutabili corsi duvianu ingrandà l’arghje agricule. E cume terre più grande necessitonu più mani, i nutabili cuntonu nant’à l’immigrazione.

Ghjè ciò chi spiegò e regule pigliate da u statu francese. Innu 1771, i diritti cummuni nant’à i terreni privati fubbenu abuliti e i diritti di pasculu tra e cummunità è di pasculu nant’à i terreni cummuni fubbenu regulati più duramente. Fu istituita una pulizza rurale, cuntrullata da i nutabili è i principali. Più direttamente, innu 1777 è innu 1778 fubbenu cuncesse à nobili corsi e francesi, tra quelli Marbeuf, terre pigliate nant’à e pusessione di u Rè di Francia. Cu misure lucale, i guvernanti corsi incuraginu l’installazione di strangeri o culunie. (d’appressu corse-economie). Di ‘ste trasfurmazione ecunumiche, ghjè risultatu che a populazione corsa crescì di 122 000 capi in 1770 à 148 000 in 1787. ‘sta situazione perdurò fin’à 1936, un massimu di 322 854 capi. A quelli chi pensanu che a guerra di 1914 ha viutatu a Corsica, ch’elli si caccianu i spechjetti neri. Ghjè a meccanizazione di l’agricultura è e limite di l’agricultura di sussistenza chi mandavanu i corsi in cuntinentu ò à e culunie.

Due parolle nant’à quistione fiscale. I corsi di oghje si lagnanu chi, à l’epica, Miot, l’amminstratore ginerale di Napulione 1mu, abbia regulatu impositi à l’espurtazione versu à Francia di a roba corsa. Miot hè cunsideratu oghje cume u strangulatore di l’ecunumia corsa. (cf S. Sanguinetti – Syndrome de Pénélope – Albiana). In vera, ‘sta misura chi ha toccu a produtti corsi, fora di a roba agricula, facia sensu, à l’epica, pè parà a Corsica di diventà un rughjone di contrabanda è di svuglià i nutabili di mudernizà e so imprese agricule. Un ha intravatu nisunu industria postu che un ci n’era in Corsica, à ‘sti tempi.

A u cuntrariu, i corsi hanu patutu di u sviluppu di e minutterie marsigliese chi hanu fattu falà u prezzu di a farina, è hanu disoccupatu parrechji mulinari. I nutabili corsi un eranu interessati di mette denaru in un attività chi dumandava una quantità di granu ch’elli un producianu micca, postu che e so robe agricule, frutti, agrumi, vinu, eranu tutte assignate à l’espurtazione. Pè a listessa ragiò a Corsica ha mancatu a mecanizazione di l’agricultura à l’iniziu du u XXsimu seculu. A situazione rimanò pocu à pocu listessa fin’à… 1960. E un hè micca a criazione di u camminu di faru in 1855 chi ci ha cambiatu qualcosa.

Parlemu una cria d’industria. Pè chi un industria si possa sviluppà, ha bisognu d’energia. A prima rivoluzione industriale, basata nant’à u carbone, un ha tuccatu a Corsica. E mine di Gardanne, e più vicine, un bastava pè crià un industria para à quella di Lorraine. Ammanugliava manufatture è attelli chi usavanu mascine à vapore. Dopu ghjunse a rivoluzione di l’elettricità, cu u vantagiu di pudè esse traspurtata più facilmente. Ma l’elettricita s’hè sviluppata in Corsica che dopu a seconda guerra mundiale. Si cunstata che fora di qualchi attività puntuale chi hanu prufittatu di a vicinanza di a materia prima, è di l’agrualimentariu, l’industria un hè micca spiccata. L’attività industriale chi si so sviluppate hanu prufittatu di a vicinanza di a materia prima cume l’usine à tanninu di Campu Pianu, di i Fulleli è di Barchetta, vicine à a leccia suvarina è à l’acqua di u Golu.

S’tu cuntestu econumicu di a fine di u XIXsimu è chi s’hè allungatu tutta a prima parte du XXsimu, ha fattu dì à Clemenceau : «  Il n’y a ni industrie, ni commerce, ni agriculture… Ni la Bretagne, ni les Hautes-Alpes, ni peut-être aucun pays d’Europe ne peuvent donner une idée de la misère et du dénuement actuels de la Corse.  » (cf Wikipedia)

I fundamentali hanu pocu cambiatu. Si capisce allora chi u sviluppu economicu di l’anni 1970-80 fubbe essenzialmente un industria di servizi. Ci vulia dà accessi, à i corsi, à un livellu di vita paru à quellu di i francesi di cuntinente. Oghje avemu una super ecunumia terzaria, avemu espurtatu e nostre case nant’à Airbnb, vendute u restu, espurtatu a nostra terra. U trupismu identitariu di a nostra pruduzzione ci ha datu un munupoliu in Corsica, ma un cuntribuisce tantu à a qualità. E face chi, fora di pochi prudotti, a nostra roba un si vende micca assai in cuntinentu. Basta à piglià l’esempiu di a carne purcina è paragunassi cu quella di Bayonne.

A quellu chi vole pensà u svilluppu di l’ecunumia corsa, prima bisogna à guardà a realtà in faccia. Un avemu un postu prupiziu à un sviluppu industriale, nemmenu agriculu. Un pudemu sperà che attività di nichjula. U terzariu, à u cuntrariu, ci pode dà une poche speranze, à cundizione di niguzià a girata. A nostra sfida hè di sorte di ‘st’ecunumia residenziale limitata pè andà versu un ecunumia di servizi espurtevule. U sviluppu sustenevule ci dà parechje uppurtunità chi Corsedurable ha digià menziunatu innu 2017 à dirigenti pulitichi cechi (cf pour une politique corse). U ci n’hè d’altre.

A Corsica tene une poche carte maestre chi un ghjovanu micca. Ha un università, è u livellu scularu mediu ghjè sottu u mediu francese. Pè sviluppà i servizi oghjinchi bisogna a attirà i ghjuvani tercani sapientoni, è a pudemu fà à cundizione di avè una visione attrativa di l’avvene. Ghjè tuttu ciò ch’ellu ci manca oghje, un sugnemu che di pasturalismu. Peccatu !!!

A fine di u quattrucentu ha vistu eventi chi hannu cambiatu pè sempre a faccia di u mondu : in 1453, a Francia vidì a fin di a guerra di cent’anni a tempu che i Turchi piglionu Costantinopuli ; vidì dinò, in 1470, e prime stamperie ; Cristofaru Culombu, u genuvese,  scuprì l’America in 1492 a tempu che Isabella di Castiglia è Ferdinandu d’Aragone, sicreti sposi,  buttonu i Mori fora è riuninu u regnu di Spagna. ‘St’eventi fubbenu a smarita di un mondu anticognu è a sbucciata di u mondu novu.

‘Ne ‘stu mondu, più che mai, a putenza dipendia di a richezza. L’ecunumie si svilupponu nantu una visione mercantilista : a capacita di produce, una grande populazione, u cuntrollu di e strade di cummerciu è di e cità di fiere diventonu l’imbusche di u ghjocu puliticu europeu.

‘Ne u Mediterraniu, u cummerciu cu l’uriente, impurtantissimu pè u fattu di e spezie è di a seta, era supranatu da e republiche marinare taliane, tra elle sopratuttu si parlava di Genuva è di Venezia. Venezia cuntrullava e strade di u Mediterraniu à levante, Genuva quelle à punente. Putente à u puntu ch’era chjamata a Superba o a Duminante, Genuva ne avia nundimenu un calcagnu d’Achille : a Corsica. L’imbasciatore di Spagna, Luis di Zeneca y Requesens un disse micca in 1565 :”Chi supraneghja a Corsica supraneghja Genuva”.

Rete Genuvese

Rete Genuvese

Mentre chi u sviluppu di e culunie americane principiò à empie a cascetta di a curona spagnola, à punente, un si parlava piu ne di spezie, ne di seta, solu d’oru. Ma u flussu preziosu, una volta arrivatu in Spagna, passava subitu inde e stacche di i banchieri Genuvesi chi avianu finanziatu e spedizione.

U centru di u cummerciu mundiale era Seviglia è e più grande famiglie Genuvese ci eranu raprisentate : i Grimaldi, i Cattanei, i Calvi, i Centurione, i Spinola, i Rivarolo, i Lormellini, i Pallavicini,  li Adorno, i Salvago. Si dìcia tandu chi “l’oru nascia in America, muria in Seviglia è ghjera sepellitu à Genuva”. Ancu se a Spagna avia à esse à prima putenza europea, Genuva ghjera a prima putenza finanziara.

A ‘st’epica, u rè di Francia, Francescu I, scumpetia cu Carlu V pè l’elezzione d’imperatore di u Santu Imperiu Germanicu. U fattu chi i soldi funu u narbu di a guerra spiegò chi u campu di battaglia fu l’Italia cu a Corsica cume chjave strategica : i Francesi vulianu sopratuttu taglia l’assu Spagnolu-Genuvese.

Un sarebbe pè caccià a voglia à una putenza europea di suprana a Corsica chi Genuva a mantenia apposta ‘nne un statu di puvertà rilativa ? A Corsica, custava di più ch’ella rapurtava ! Allora e putenze europee si messenu invece a sviluppà rete d’influenze : fu l’epica di Sampieru, culunellu di tutte e forze corse di l’armata francese è di i capicursini lenzi, franceschi, é d’altri cursari diventati cumercianti in Marseglia.

Ma u fiume d’oru americanu s’assicò à u settecentu, è l’ordine mundiale duvì cambià : a putenza di Genuva sminuì, l’alleanze europee cambionu è fecenu ch’ella s’alleò cu a Francia, à a fine a Corsica cascò indè e possessione francese, accantata da e zone strategiche europee chi s’eranu spiazzate à u Nordu è à levante.

Eccu, induve simu oghje ! A Corsica, c’hè diventata più ricca ?  rilativamente Nò. Accantu ò a mezu, allora chi disferenza ? Magaru una cosa che, noi i corsi tenimu cari : a pace. Ne l’avvene, se a Corsica si truvessi torna nantu un assu strategicu cume quellu Nordu Sud chi spunta nantu à l’energia, chi sara di a nostra pace ?