A fine di u quattrucentu ha vistu eventi chi hannu cambiatu pè sempre a faccia di u mondu : in 1453, a Francia vidì a fin di a guerra di cent’anni a tempu che i Turchi piglionu Costantinopuli ; vidì dinò, in 1470, e prime stamperie ; Cristofaru Culombu, u genuvese,  scuprì l’America in 1492 a tempu che Isabella di Castiglia è Ferdinandu d’Aragone, sicreti sposi,  buttonu i Mori fora è riuninu u regnu di Spagna. ‘St’eventi fubbenu a smarita di un mondu anticognu è a sbucciata di u mondu novu.

‘Ne ‘stu mondu, più che mai, a putenza dipendia di a richezza. L’ecunumie si svilupponu nantu una visione mercantilista : a capacita di produce, una grande populazione, u cuntrollu di e strade di cummerciu è di e cità di fiere diventonu l’imbusche di u ghjocu puliticu europeu.

‘Ne u Mediterraniu, u cummerciu cu l’uriente, impurtantissimu pè u fattu di e spezie è di a seta, era supranatu da e republiche marinare taliane, tra elle sopratuttu si parlava di Genuva è di Venezia. Venezia cuntrullava e strade di u Mediterraniu à levante, Genuva quelle à punente. Putente à u puntu ch’era chjamata a Superba o a Duminante, Genuva ne avia nundimenu un calcagnu d’Achille : a Corsica. L’imbasciatore di Spagna, Luis di Zeneca y Requesens un disse micca in 1565 :”Chi supraneghja a Corsica supraneghja Genuva”.

Rete Genuvese

Rete Genuvese

Mentre chi u sviluppu di e culunie americane principiò à empie a cascetta di a curona spagnola, à punente, un si parlava piu ne di spezie, ne di seta, solu d’oru. Ma u flussu preziosu, una volta arrivatu in Spagna, passava subitu inde e stacche di i banchieri Genuvesi chi avianu finanziatu e spedizione.

U centru di u cummerciu mundiale era Seviglia è e più grande famiglie Genuvese ci eranu raprisentate : i Grimaldi, i Cattanei, i Calvi, i Centurione, i Spinola, i Rivarolo, i Lormellini, i Pallavicini,  li Adorno, i Salvago. Si dìcia tandu chi “l’oru nascia in America, muria in Seviglia è ghjera sepellitu à Genuva”. Ancu se a Spagna avia à esse à prima putenza europea, Genuva ghjera a prima putenza finanziara.

A ‘st’epica, u rè di Francia, Francescu I, scumpetia cu Carlu V pè l’elezzione d’imperatore di u Santu Imperiu Germanicu. U fattu chi i soldi funu u narbu di a guerra spiegò chi u campu di battaglia fu l’Italia cu a Corsica cume chjave strategica : i Francesi vulianu sopratuttu taglia l’assu Spagnolu-Genuvese.

Un sarebbe pè caccià a voglia à una putenza europea di suprana a Corsica chi Genuva a mantenia apposta ‘nne un statu di puvertà rilativa ? A Corsica, custava di più ch’ella rapurtava ! Allora e putenze europee si messenu invece a sviluppà rete d’influenze : fu l’epica di Sampieru, culunellu di tutte e forze corse di l’armata francese è di i capicursini lenzi, franceschi, é d’altri cursari diventati cumercianti in Marseglia.

Ma u fiume d’oru americanu s’assicò à u settecentu, è l’ordine mundiale duvì cambià : a putenza di Genuva sminuì, l’alleanze europee cambionu è fecenu ch’ella s’alleò cu a Francia, à a fine a Corsica cascò indè e possessione francese, accantata da e zone strategiche europee chi s’eranu spiazzate à u Nordu è à levante.

Eccu, induve simu oghje ! A Corsica, c’hè diventata più ricca ?  rilativamente Nò. Accantu ò a mezu, allora chi disferenza ? Magaru una cosa che, noi i corsi tenimu cari : a pace. Ne l’avvene, se a Corsica si truvessi torna nantu un assu strategicu cume quellu Nordu Sud chi spunta nantu à l’energia, chi sara di a nostra pace ?