Oghje, ghjovi, so andatu a l’esequie di un babbu Pastore, di quale a famiglia era cunisciuta è stimata da a Corsica sana. Ne venia dapertuttu. A l’uffiziu di a Dumenica, a ghjesa di l’Annunziata, d’abitutine pare grande,  tantu ci sò piazze in eccessu. Qui era tracarca di personne, senza cunta quelli chi eranu stati fora. L’omi stavanu diritti pè lascià i banchi a e donne numerose.
A messa s’hè fatta quasi da per ella. Se u piuvanu pocu inspiratu ha fattu u minimu, i cridenti presenti hanu trovu u mezu di fa certi silenzii solenni a a misura di u rispettu ch’elli avianu di u mortu. In core di sti silenzii, eccheghjava a messa cantata da u gruppu “Chiar di Luna”.
Dopu u paese s’hè purtatu u pastore in cimiteriu circudendu a sò famiglia culpita di dulore pè l’ultimu addiu.
Qualessu stu ghjornu chi avia a voglia, dopu d’avè  lasciatu  istu parentu per certi, o ist’amicu pè d’altri.
Eiu mi ne sò falatu a corre nantu a strada di a taghja chi corre longu a u fiume, fine a u Petralbincu. Un vi possu palisà a istu mumentu, tuttu ciò chi m’hè passatu in capu.

Powered by ScribeFire.