U 24 di settembre, sò andatu a sente a Ghjacumu Culioli a u teatru l’Europeanu in Parigi. Per purta e voce magnifiche esciute da u fonde di i corpi di i cantadori , s’hè intesu una musica culurita, cumplessa e sensibula ghjucata da musicanti chi, da sicuru, ammaestranu u so arte.

Tutti sti pumuntinchi speravanu d’avè u spiritu di u barbutu di Chera cun elli, e quantu a mè, duvia esse in qualchi loghi intornu a salla di cuncertu. Ghacumu Culioli, cu a sò voce prufonda é vibrante, facia cume un incantu magicu a e forze insulcate indè l’anima corsa. A musica li pinghjìa u dicoru a sò misura.

A serata pumuntinca un pudìa esse compia senza a presenza di l’amichi e di i giuvanotti chi preparganu a rileva. Don Mathieu Santini ha fattu sunnà una voce straordinaria, di una forza rara, capace di purtassi tuttu. U gruppu di l’Alcudina cu e sò voce alte, digià ammaestrate, ci hanu fattu paspà u piacè di a musica bella fatta. E giuvanotte di l’Altagna e a sò figliola Delia hannu dimustratu chi e donne una aspittavanu più l’omi per fà sunna e paghjelle.

U solu rigretu, s’ò possu, sò per e canzone di lagnaroni chi prisentanu una Corsica sciagurata, pease di cucagna é di guaii pupulata di galeriani. Induve sò i madrigali di i nostri pueti chi celebravanu l’amore, l’amicizia, é tutte e cose di a vita ?